vineri, 16 septembrie 2016

Bravo, Timișoara!

Am apucat să văd #Timișoara, surprinzător sau nu, alături de un artist. Ciprian Lupşa mi-a povestit multe lucruri interesante despre oraș, cum ar fi că pe terenul destinat construirii unor clădiri de birouri s-au descoperit niște vestigii arheologice, vechi de câteva mii de ani. Ca să-și poată continua proiectul, investitorul le-a scos la lumină, din fonduri proprii, și le-a expus chiar în fața corporației.

 
























joi, 18 august 2016

Poftiți, poftiți, luați pepeni!

În fața tarabei cu legume prin fața căreia trec zilnic în drum spre muncă, astă seară, mi s-a întâmplat ceva inedit. Când să pășesc pe bucata de trotuar, de la capătul trecerii de pietoni, să-mi continui liniștită drumul spre casă, mă pomenesc în fața mea cu două fetițe blondine, cam de vreo 8 și, respectiv, 10 ani, care-mi blochează trecerea, punându-se în fața mea întocmai ca bodyguardzii de la un club de fițe care nu-ți permit accesul înauntru pentru că nu îndeplinești standardele localului.
Mă opresc pentru o clipă în fața fetițelor, moment în care ele îmi deschid inopinat calea, cântând și dansând în sincron, desfăcându-și brațele în timp ce se depărtau una de cealaltă permițându-mi astfel trecerea, întocmai ca în coregrafia de la Surprize-Surprize: „Poftiți, poftiți, luați pepeni!”, „Poftiți, poftiți, luați pepeni!”, mă îndeamnă ele.
Mă pufnește râsul și-mi vine să le îmbrățișez pe amândouă. Apuc însă să o strâng la piept pe cea din stânga mea, frecând-o prietenește pe spate, în mica îmbulzeală care se crease la acel moment pe trotuarul oricum strâmt.


Dacă nu aș fi avut ditamai lubenița în frigider, zău că aș fi cumpărat chiar în clipa aceea un pepene.
Epilog: Nici n-am trecut bine de taraba cu legume și fructe, că cele două zâne au făcut următoarea victimă, în lungul lor proces de pervertire a trecătorilor la Citrullus lanatus de Dăbuleni.

luni, 15 august 2016

5 mituri despre IBIZA



1.       E o destinație scumpă
Când te gândești la Ibiza, o percepi mai degrabă ca o destinație greu accesibilă din punct de vedere financiar, din pricina PR-ului de care insula baleară se bucură, fiind invocată de artiști internaționali în hit-uri, care fac înconjurul lumii. E drept, drumul până acolo e ceva cam costisitor, însă odată ajuns pe insulă, constați cu surprindere că prețurile sunt accesibile.


Să străbați insula de la est la vest cu shuttle-ul de la aeroport costă 4 euro. În materie de mâncare, poți servi un fel principal copios cu 10 euro, poți bea un frappe pentru 3,50 euro, ceea ce nu e deloc mult în comparație cu alte orașe europene, unde o masă în oraș depășește 20 de euro.

2.       E o destinație POSH
Contrar tuturor aparențelor și prejudecăților, pe care, recunosc, le-am avut și eu, insula e frecventată aproape exclusiv de tineri de până în 30 de ani, veniți cu gașca de prieteni. Sunt relaxați, îmbrăcați de la aceiași retaileri și ascultă aceeași muzică, într-un cuvânt, millennials.


Aici nimeni nu e fițos, e mai degrabă o atmosferă de campus studențesc, în care nimeni n-are treabă cu nimeni... decât spre dimineață când se mai iscă câte o bătăie.

  

3.       Cea mai vorbită limbă este catalana ori spaniola
Surprinzător pentru mine nu a fost că în Ibiza se vorbește limba engleză, ci faptul că părea că mă aflam în Commonwealth, nicidecum pe un teritoriu aparținând Spaniei. O observație empirică, proprie și personală, atestă faptul că pe insula balearică, densitatea vorbitorilor nativi de engleză este mai mare decât în Londra, cel puțin în această perioadă a anului. 

Drept dovadă, aproape în toate localurile în care am mers (randomly) am fost întâmpinată de angajați englezi. Până și hotelul în care am fost cazată părea închiriat pentru un banchet de clasa a douăsprezecea de către englezi.
PS: Am vrut să-i întreb de Brexit, dar n-am vrut să le stric vacanța!


4.       Găsești restaurante cu specific local
Ibiza este o destinație cosmopolită. La tot pasul, pizzerii, pub-uri englezești și irlandeze, shaormerii, restaurante asiatice exotice și localuri cu preparate autohtone așteaptă turiștii să-și ia porția de calorii pentru petrecerea de peste seară. Ca să îi împace pe toți, pe meniu, bucătăriile de circulație internațională împart aceeași pagină: quesadillas, burgării și pastele potolesc foamea petrecăreților mahmuri.


5.       Cluburile sunt pentru bogați
În cluburi, diferența dintre V.I.P.-uri și fanii obișnuiți este că oamenii de rând așteaptă la rând (știu, previzibil) să facă o fotografie cu vedetele, în timp ce V.I.P.-urile așteaptă la rând să-i facă o fotografie vedetei. Ce-i drept, prețul unui bilet într-unul din cluburile celebre ale Ibizei este cam piperat pentru orice european cu venituri medii, cel mai ieftin bilet de acces la o petrecere este 15 euro, iar dacă vrei să respiri același aer cu vedetele muzicii electronice, trebuie să plătești peste 50 de euro. De pildă, să dansezi pe un mix făcut al lui Armin Van Buuren te costă pe puțin 60 de euro numai accesul pe ringul de dans. 


Dar cum am stabilit că ibizienii sunt tineri și cu venituri medii și cheltuieli mari, dacă vezi pe cineva dansând cu o băutură în mână, te sfătuiesc să-ți pui o dorință. Partea bună cu cluburile e că acestea pun la dispoziție DISCOBUS-uri gratuite (dacă cumperi biletele de la reprezentața oficială a clubului) care circulă la fiecare 30 de minute.

Sper totuși ca după ce citiți acest articol să nu trebuiască să spun „Nu mai e Ibiza ce-a fost”.







marți, 9 august 2016

Alegerile sunt greu de făcut, mai ales când e vorba de mâncare



Mi-e poftă de un chinezesc și decid să intru la Chopstix-ul de la Unirii, unde, mărturisesc, ajunsesem cu premeditare.
În fața faptului împlinit, mai precis a vitrinei, ezit dacă să optez pentru o porție de pui picant cu legume sau (tradiționalul) noodles. Mă tentează toate preparatele în egală măsură și aștept un ajutor divin sub întruchiparea celor doi casieri care-și dădeau coate pe sub tejghea chiar în fața mea.
Mă uit la ei. Mă uit la puiul picant. Salivez. Mă uit la noodles. Îmi plouă și mai tare în gură. Mă uit din nou la lucrătorii de la Chopstix, care, spre disperarea mea, tăceau mâlc, complotând, parcă, împotriva mea. Mă mai uit încă o dată la vitrina plină de bunătăți-cu-care-m-aș-îndopa, iarăși la ei și ei la mine și, după lupte seculare care au durat câteva secunde, deschid geanta, scot portofelul și mă oblig să iau o decizie chiar în acel moment. La mică distanță, câștigă porția de Noodles cu vită, pe care o și cer în momentul imediat următor, când cei doi vânzători dau cărțile pe față:
-          Ți-am zis eu că ia de la mine, zice ăl mai slăbuț dintre ei, râzând a victorie în timp ce-mi cântărea porția.

Îi pufnește râsul pe amândoi. Eu mă binedispun și râd copios, făcându-le jocul până la capăt:

-          … Și o apă plată! mai cer

Se pare că a avut o zi norocoasă, căci m-a ghicit până la capăt, nimerind și pariul cu băutura. Poate data viitoare colega o să aibă mai mult noroc.

O să mai trec pe la ei, poate egalăm scorul.